Powered by Trollzorn

 

Pentru a duce vestea peste hotare și a face cunoscut evenimentul nostru și pe alte meleaguri am pus bazele unui parteneriat cu puternicul label german Trollzorn. Considerăm acest parteneriat un mare pas înainte pentru noi. Mulțumim Trollzorn!

https://www.trollzorn.de/blog/2022/10/09/celtic-transilvania-festival/

Salutare, dragi prieteni!

După 3 ani de pauză, cel mai iubit festival de rock și reconstituire istorică revine și se reinventează. Au fost 3 ani de pauză, datorată în mare parte pandemiei dar și dificultăților economice, 3 ani în care am stat departe unii de alții dar cu speranța că într-o zi ne vom revedea. Așadar Festivalul Celtic Transilvania renaște, și depinde numai de voi dacă va trăi și va crește tot mai mare. Au fost 3 ani de pauză în care am reflectat și căutat soluții pentru a putea ca întâlnirea noastră anuală să aibă loc la fel ca înainte. Speram să ne reîntâlnim mai repede, chiar în 2022, dar nu am găsit resursele necesare. Am încercat diverse variante dar niciuna nu a fost soluția potrivită. Am stat mult și ne-am gândit, ne-am consultat și cu o bună parte dintre voi, cei care au păstrat legătura cu noi online sau ne-am întâlnit cu diverse ocazii față în față, și la sugestia voastră, forțați de împrejurări am hotărât ca editia a VII-a să fie una cu plată. Va fi o ediție test, o ediție care va demonstra dacă acest festival chiar contează pentru voi și vreți să crească, sau a fost doar un moft de-al nostru, iubit doar pentru că era gratuit. Este singura soluție să putem continua și să creștem valoric. O ediție test la finalul căreia vom vedea dacă putem face pasul spre o ligă superioară sau vom pune punct. În perioada imediat următoare vom pune în vânzare biletele pe platformele de ticketing. Prețurile acestora credem noi că sunt decente și sperăm să acopere cheltuielile. Suntem optimiști că ne veți susține în număr cât mai mare și vă promitem că nu veți regreta că ați ales să vă petreceți weekendul 21-23 iulie 2023 la festivalul nostru. Evenimentul va fi structurat la fel ca anii precedenți: concerte rock și reenactment. De asemenea pe lângă acestea aveți o mulțime de posibilități de recreere și divertisment: Băile Figa, Centrul recreativ Legacy care va fi inaugurat in această toamna, situat tot lângă noi și Băile Figa, Herghelia Beclean, Trasee de drumeții, etc. Transportul de la Beclean la Figa se va face foarte ușor deoarece incepând cu anul 2021 în oraș funcționează rețeaua de transport public cu autobuze electrice. Partea de alimentație și băuturi din cadrul festivalului va fi una de calitate și cu prețuri decente, așa cum v-am obișnuit. Cam astea ar fi de spus pentru început. Pe parcurs vom reveni cu diverse detalii și actualizări. Ne vedem la festival!

Celtic – magia pasiunii

Festivalul Celtic Transilvania este un eveniment complex, unic în România, şi chiar în estul Europei, în care se combină armonios activitățile de reconstituire istorică a perioadei celtice a Transilvaniei, cu muzica folk, rock si metal.
Acesta este un eveniment pentru întreaga familie, de la nepoți la bunici.

Daca iubesti muzica folk, rock si metal, reconstituirea istorica, in special din perioada celtica a Transilvaniei (La Tene), iti place sa stai la cort in mijlocul naturii, urasti sa asculti artistii preferati in spatii inchise sau ingradite, sa stai la cozi imense, urasti sa fi departe de scena si nu poti intra in contact cu artistii atunci FESTIVALUL CELTIC TRANSILVANIA este exact ceea ce cauti !

Image

In fiecare dintre cele 3 seri ale festivalului veti avea parte de concerte ale unor trupe sau artisti valorosi.
Doar aici poti fi aproape de scena sau sa interactionezi cu artistul la o bere, intr-un cadru natural, amical.

Image

De asemenea, in cadrul acestui eveniment ne propunem să aducem în atenția publicului, printr-o atmosferă inedită, aspecte mai puțin cunoscute ale vieții celților si a altor civilizatii antice care între sec. VI. I.Hr. – IV D.Hr. au trăit în imediata apropiere a orașului nostru. Ai ocazia sa vezi pe viu istoria care ai citit-o in carti, sau sa afli lucruri noi, inedite.

Image

Pentru editia a VII-a am incercat sa tinem cont de sugestiilor voastre din chestionarul de feedback lansat dupa editia a VI-a, in alcatuirea line-up-ului, cat si in programul de reconstituire istorica.

Image

Cei veniți din alte localități pot campa la cort în imediata vecinatate a locației noastre, se pot caza la cabanele din satul de vacanță Băile Figa sau la multitudinea de pensiuni din zona.
Deci nu uitați, în perioada 21-22-23 iulie 2023 pregatiți-vă să petreceți 3 zile şi 3 nopți de neuitat, la un festival unic, intr-o atmosfera unica!
Vă aşteptăm!

Reconstituire istorica

Publicul va avea parte de o serie de activitati de reconstituire istorica legate de specificul perioadei care dorim sa o aducem in discutie si vor fi structurate astfel incat sa fie pe placul tuturor categoriilor de varsta.

Activități demonstrative:

  • expoziții îmbrăcăminte celtică;
  • demonstrații de lupte 1 la 1, 2 la 2;
  • demonstrații de tir cu arcul;
  • demonstrația cavaleriei dacice;
  • demonstratii de lupta ale celtilor;
  • lupte de gladiatori;
  • prezentari de arme;
  • prezentare viata militara garnizoana romana;
  • organizare si tactica militara romana;
  • lupte intre barbari si romani;
  • activitati artistice romane si barbare ( dansuri, muzica).

Image Image

Activități interactive cu publicul (copii și adulți):

  • tir cu arcul;
  • aruncarea cu sulița;
  • jocuri dacice;
  • jocuri celtice
  • atelier de țesut la razboi;
  • atelier de prelucrare a lemnului;
  • atelier de confecționare a camășilor din zale de fier;
  • atelier de confectionat podoabe;
  • atelier de fierarie.

Aceste activitati vor fi sustinute de catre trupe de reenactment din tara si strainatate, alcatuite in principal din specialisti, arheologi si istorici, pentru o reconstituire istorica cat mai apropiata de realitate. Reconstituirile se vor desfasura pe baza informatiilor si datelor stiintifice provenite din cercetari.

Concerte rock

Pe lângă activitățile demonstrative și interactive in editia a VII-a un loc important îl ocupă și activitățile concertistice grupate pe genuri muzicale, activități cărora li se vor aloca câteva ore în fiecare seară a festivalului. Concertele vor fi susținute de artiști în vogă ai genurilor alese, atat din Romania cat si din strainatate, invitați pe criterii valorice nu comerciale.

Din numeroasele solicitari de la diverse trupe si artisti atat din Romania cat si din strainatate am ales cateva conform unor criterii valorice si pe baza preferintei publicului.

Image
Image
Image

Targuri si expozitii

În cadrul festivalului vor fi organizate standuri cu produse de artizanat la care vor fi invitați artizani și meșteșugari populari să își expuna/vândă creatiile, standuri cu produse tradiționale alimentare, standuri cu produse ale sponsorilor, standuri informative, etc.

Image
Image
Image

Activitati recreative

In cadrul editiei din acest an publicul va avea parte si de intreceri sportive si concursuri specifice perioadei antice cuprinse in specificul evenimentului precum si diverse zone de entertainment unde vor avea parte de diverse activitati surpriza.

Festival moto

In cadrul editiei 2023 vom dezvolta foarte mult ceea ce am inceput la editiile anterioare in ceea ce priveste partea de festival pentru iubitorii de motociclete. Pe langa clasica parada pe traseul Baile Figa – Beclean vom avea si prezentari de motociclete si o expozitie moto in centrul orasului si in locatia festivalului, concursuri si intreceri specifice. Aceste activitati vor fi desfasurate cu ajutorul cluburilor moto partenere.

Image
Image
Image

Vizitatori: 10005


Parteneri

Parteneri
Parteneri
Parteneri
Parteneri